Finele anului 2020 – Consiliul raional Dondușeni în ședință ordinară

11 decembrie 2020

La data de 10 decembrie 2020, în conformitate cu prevederile Dispoziției președintelui raionului Dondușeni nr.209-d din 30 noiembrie 2020 ,,Cu privire la convocarea consilierilor Consiliului raional  Dondușeni în ședință ordinară”, consilierii raionali s-au întrunit în ședință ordinară. La ședință au fost prezenți 23 de consilieri din cei 27 aleși. Ședința a fost prezidată de către […]

Secția Economie al Consiliului Raional Dondușeni aduce la cunoștință antreprenorilor din raionul Dondușeni programele Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM)

7 decembrie 2020

Întru sporirea competitivităţii economiei naţionale prin susţinerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii vă propunem: Programul de stat „Prima Casă” – Noile condiții de acordare a compensațiilor au intrat în vigoare. Astfel, a fost dublată valoarea compensației pentru familiile cu copii. Beneficiarii părinți/tutori/curatori ai unui copil vor beneficia de o compensație în valoare 25% din […]

Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități

3 decembrie 2020

Astăzi, 3 decembrie, este marcată Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Aceasta zi își propune sensibilizarea populației în ceea ce privește problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și susținerea drepturilor acestora. Ei sunt exemplu de curaj, puterea voinței și stăpînirii de sine, care ne oferă o adevărată lecție de viață ce ne inspiră […]

Mesajul de felicitare al președintelui raionului, domnul Valentin CEBOTARI, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități

1 decembrie 2020

Anual, la 3 decembrie, împreună cu întreaga comunitate mondială consemnăm Ziua persoanelor cu dizabilități. Această dată are o mare importanță socială educativă – este un prilej în plus să conștientizăm că putem și trebuie să fim mai buni și mai atenți. Noi ca societate, am parcurs și parcurgem perioade complicate de constituire a statului. Probabil […]

AUDIERI PUBLICE a proiectelor de Decizii pentru ședința Consiliului raional Dondușeni din 10 decembrie 2020

30 noiembrie 2020

AVIZ PRIVIND DESFĂȘURAREA ŞEDINŢEI DE AUDIERI PUBLICE  A PROIECTELOR DE DECIZII PENTRU ȘEDINȚA CONSILIULUI RAIONAL DONDUȘENI DIN 10 decembrie 2020   Aparatul președintelui  anunţă publicul interesat despre organizarea ședinței de examinare a proiectelor de decizii pentru ședința Consiliului raional din 10 decembrie 2020, care va avea loc luni, 07 decembrie 2020, ora 14.00,  în sala de protocol […]

16 ZILE DE ACTIVISM ÎMPOTRIVA VIOLENŢEI ÎN BAZĂ DE GEN

30 noiembrie 2020

Violența împotriva femeilor și în familie este un fenomen larg răspândit în Republica Moldova. Estimările naționale conform Studiului “Violența față de femei în familie”, desfășurat de Biroul Național de Statistică, sugerează că mai mult de 63 la sută dintre femei cu vârsta cuprinsă între 15-65 ani au suferit de cel puțin o formă de violență […]