Florile recunoştinţei, la monumentul celor căzuţi în Afganistan
11 februarie 2018
Pe data de 11 februarie la Dondușeni a avut loc miting solemn, consacrat Zilei Comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, la care au participat veteranii conflictului armat și rudele lor, conducerea raionului Dondușeni, colectivele APL de nivelul I și II, elevii instituțiilor de învățămînt din oraș, locuitorii orașului.
La startul evenimentului afostintonat Imnul de Stat al Republicii Moldova, s-a anunţat un moment de reculegere în memoria celor plecaţi la Ceruri, s-au tras salve din armele aflate în dotarea colaboratorilor Inspectoratului de poliţie din raion.
Potrivit datelor oficiale, în războiul din Afganistan au participat circa 12500 de moldoveni, 297 de personae au căzut pe cîmpul de luptă. Din raionul Dondușeni au participat în lupte 140 de tineri, 5 din ei fiind aduși acasă în sicrie. Pînă la 100 de veterani ai acestui conflict sînt la moment în raion.
Sănătate, pace, fericire şi căldură sufletească a dorit în descursul său veteranilor și celor prezenţi Dl Vadim Lesnic, preşedintele raionului Dondușeni, menționînd că veteranii războiului din Afganistan sînt pentru generațiile următoare un reper moral, un exemplu de eroism și înaltă ținută civică, un model pe care ni-l dorim înaintat la rangul divin și totodată durut, tragic, nedorit de a fi repetat.
Cuvântări legate de semnificaţia evenimentului au mai rostit:; Ion Țurcan, preşedintele organizaţiei raionale a combatanţilor din Afganistan, Iurie Hmarnăi, vicepreședintele Uniunii veteranilor războiului din Afganistan, AnatolieRoșu, şeful Secţiei raionale administrativ–militare, Andrei Țurcan, primarul s. Baraboi și președintele asociației raionale a veteranilor conflictului transnistrean.
Veteranii-afganegi din raion au fost menționați cu diplomele președintelui raionului, Uniunii republicane a veteranilor din Afganistan și Centrului militar Edineț. Printre menționați s-au găsit și soțiile veteranilor: Vladiuc Maia și Rusnac Galina au fost decorați cu medalia «Pentru fedilitatea și devotament» din partea Uniunii republicane a veteranilor războiului din Afganistan
Un grup de elevi de la liceile din localitat, au prezentat și ei la miting discursurile sale, recitări și melodii.
Acordul final l-a constituit depunerea de flori vii la monumentul eroilor căzuţi în acel război.
Autorităţile publice locale au avut grijă să organizeze o masă de pomenire în memoria celor căzuți în conflict.
Tweet








