Ședința ordinară a Consiliului raional Dondușeni din 24.05.2023

25 mai 2023

La data de 24.05.2023, în sala de ședințe a Consiliului raional s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului raional Dondușeni.

În ordinea de zi au fost incluse 17 întrebări.

Dintre care:

– Cu privire la organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților, sezonul estival 2023.
– Cu privire la redistribuirea componenței raionale.
– Cu privire la acceptarea cu titlu gratuit a bunurilor.
– Privitor la aprobarea Regulamentului cu privire la instruirea custodiei și asigurarea organizării și funcționării Serviciului de tutelă/curatelă.
– Cu privire la introducerea unor modificări în bugetul raional pe anul 2023.
– Cu privire la transmiterea cheltuielilor de reparație capitală.
– Cu privire la aprobarea Acordului de Cooperare ș.a.

Cu votul majorității consilierilor prezenți în ședință, deciziile au fost adoptate.

În cadrul ședinței au fost menționați, cu diplome și mijloace bănești, domnișoara Vitalia Tabac, care recent a ocupat locul III la Campionatul European la sambo si antrenorul Oleg Ștempliuc, pentru rezultatele obținute de către discipolii săi pe arenele sportive republicane și internaționale și promovarea imaginii raionului Dondușeni.