S-au semnat Acorduri de Înfrățire între orașul Ștefănești și cinci localități din Republica Moldova

24 ianuarie 2023

Astăzi, în prezența domnului Petrișor Dumitrescu-  Consulul General al României în Republica Moldova, s-au semnat Acorduri de Înfrățire între orașul Ștefănești și cinci localități din Republica Moldova.

Prin semnarea și punerea în aplicare a acestor acorduri, se creează cadrul propice pentru dezvoltarea de oportunități în vederea implicării localităților în proiecte și parteneriate transfrontaliere, finanțate din fonduri europene, cooperarea în mai multe domenii de interes reciproc.

De asemenea, se stabilesc legături spirituale trainice între comunități cu aceleași afinități de pe ambele maluri ale Prutului.

Implementarea proiectelor economice, sociale și culturale vor fi în beneficiul acestor comunități și vor consolida cooperarea între Administrațiile Publice Locale partenere.