Restanțele Republicii Moldova în domeniul democrației locale au fost abordate de Consiliul Europei, CALM, Guvern și Parlament!

24 iunie 2022

Pe parcursul zilei de 21 iunie, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a avut două întrevederi cu delegația Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE). Delegația CALRE se află la Chișinău pentru a afla care sunt rezultatele implementării angajamentelor asumate acum mai bine de un an de către statul nostru, prin semnarea Foii de parcurs privind democrația locală în Republica Moldova.

În cadrul primului eveniment, reprezentanții CALRE au avut o întrevedere cu conducerea CALM, primari, reprezentanți ai Republicii Moldova la CALRE.

Președinta CALM Tatiana Badan a vorbit despre deficiențele în stabilirea unui dialog instituționalizat și permanent, dar și despre necesitatea reanimării Comisiei Paritare. „Credem că nu se prea înțelege de ce este nevoie de o platformă permanentă de comunicare între autoritățile centrale și cele locale. La nivel de ministere există o deschidere parțială în ceea ce privește cooperarea cu APL. De exemplu, observăm o deschidere din partea Cancelariei de Stat, dar nu și din partea Ministerului Finanțelor, aceasta fiind, de asemenea, o instituție cheie pentru APL. Astăzi ne confruntăm cu o criză economică și socială acută și mai mult decât oricând avem nevoie de dialog.”

Potrivit Tatianei Badan,  descentralizarea ne-ar ajuta să facem față acestor crize. „Avem nevoie de reacții imediate pe domenii precum achizițiile publice, acoperirea diferențelor de preț la produsele petroliere și alimente etc.”

Potrivit primarului municipiului Chișinău, vicepreședinte al CALM, șeful delegației Republicii Moldova la CALRE, Ion Ceban, administrațiile publice locale au rămas în mare măsură cu aceleași probleme și puține acțiuni au fost întreprinse pentru o descentralizare reală, nu există viziuni strategice actualizate privind reforma APL și consolidarea autonomiei locale. „Dialogul și comunicarea între CALM și Guvern este destul de fragmentat. Cu excepția taxei pe drumuri și a impozitului pe venitul persoanelor fizice, progrese reale în creșterea veniturilor bugetelor locale nu s-au produs. Inclusiv, lipsesc progrese în consolidarea bazei financiare și tot ce se referă la perfecționarea sistemului taxelor și impozitelor locale, pe imobil, funciar și altele” , a menționat edilul capitalei.

O altă problemă acută sesizată de primarul general al Capitalei o reprezintă statele de personal și remunerarea funcționarilor în Administrațiile Publice Locale, la care încă nu s-a intervenit, iar din cauza salariilor mici, există o lipsă enormă de cadre.

Primara municipiului Strășeni, vicepreședintă a CALM, Valentina Casian, a prezentat rezultatele unui studiu realizat de ADEPT și care vizează veniturile APL. „Din toate resursele acumulate la nivel central, doar 30% se alocă nivelului I de administrare, ceea ce este inacceptabil deoarece dezvoltarea unui stat trebuie să înceapă din satele și orașele noastre.” De asemenea, Valentina Casian a afirmat că la evenimentul de prezentare a acestui studiu a aflat că se lucrează la elaborarea politicii bugetar-fiscale, deși APL sunt cei mai importanți actori în acest document și ar trebui să fie parte a acestui proces.

Președintele raionului Dondușeni Valentin Cebotari, a confirmat ineficiența activității Consiliilor raionale, menționând că doar pentru aparatul președintelui raionului se cheltuie anual circa 23 milioane de lei, bani care ar putea fi distribuiți satelor și orașelor noastre.

Primara de Drochia, vicepreședintă a CALM, Nina Cereteu, a constatat că din cauza multitudinii de organe și agenții de control, adesea este periclitată activitatea APL. „De trei ani și jumătate îmi este verificată integritatea și bunurile și nu se mai încheie acest proces, ceea ce consider ca fiind o intimidare”, a specificat Nina Cereteu.

Primarul de Botnărești, Anenii Noi, vicepreședinte al CALM, Victor Gore, a afirmat că volumul transferurilor cu destinație generală a fost micșorat.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a reiterat necesitatea constituirii unui mecanism de dialog instituționalizat. „Suntem consultați în toate domeniile ce vizează activitatea APL, cu excepția celor importante: reforma, salarizarea, politica bugetar-fiscală, iar noi din propria experiență cunoaștem că un act neconsultat, o decizie nechibzuită poate bloca activitatea APL și afecta viața oamenilor, iată de ce este nevoie să intervenim la timp.”

Vicepreședinta CALRE, președintă a Asociației Autorităților Locale din Norvegia, Gunn Marit Helgesen, a afirmat că mai multe guverne doresc să mențină puterea la nivel central. „Tocmai din acest motiv suntem astăzi la Chișinău. Sarcina noastră este de a vedea care este progresul în domeniul democrației locale.”

În cadrul celei de-a doua ședințe au participat reprezentanți ai CALRE, CALM, Cancelariei de Stat, Ministerului Finanțelor, Parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe și UTA Găgăuzia.

Secretarul general al Guvernului, Dumitru Udrea, a subliniat importanța parteneriatului dintre țara noastră și CALRE. „Expertiza oferită de CALRE reprezintă un motiv în plus în promovarea descentralizării și creșterii nivelului de autonomie locală în Republica Moldova. Pentru Guvern, este esențial ca toți cetățenii indiferent în ce regiune se află să aibă parte de servicii publice de calitate. De aceea, parteneriatul administrației centrale cu cea locală trebuie să fie fortificat”, a spus Dumitru Udrea. De asemenea, Secretarul general al Guvernului a reiterat faptul că în câteva săptămâni își va relua activitatea Comisia Paritară.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au vorbit despre majorarea în anul 2022 a salariului primarilor, viceprimarilor și secretarilor Consiliilor locale cu circa două mii de lei.

Președinta CALM Tatiana Badan a specificat că sunt foarte multe  cazuri când o dădacă angajată la grădiniță are un salariu mai mare decât a unui funcționar din APL. „Atât timp cât nu se identifică resurse pentru a majora salariile angajaților din APL, dați-le voie aleșilor locali să-și motiveze angajații din veniturile proprii ale primăriilor, altfel riscăm să-i pierdem și pe cei care au mai rămas să activeze în localitățile noastre”.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au afirmat că la ora actuală se lucrează la revizuirea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sistemul public, obiectivul fiind de a corecta erorile comise anterior.

Șefa delegației CALRE, Gunn Marit Helgesen, și-a exprimat speranța că obiectivele Foii de parcurs vor fi atinse.