Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei
13 mai 2023
Dragi cetățeni ai raionului Dondușeni!
În fiecare an, la 15 mai celebrăm Ziua Internaţională a Familiei, proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 septembrie 1993. Această zi ne îndreaptă atenţia către celula de bază a societăţii – familia, fiind un bun prilej de a celebra conexiunea dintre toți membrii care o crează.
Familia este cea mai mare sursă de fericire, nici o dragoste nu este atât de profundă, nici o bucurie nu este atât de deplină ca aceea care poate exista în sânul familiei. Anume, în familie începe viaţa omului şi tot aici începe formarea acestuia ca şi personalitate. De aceea, bunăstarea familiei şi atitudinea grijulie a statului faţă de aceasta, exprimă în mare măsură, gradul de dezvoltare a societăţii.
Cu acest prilej minunat, din numele Consiliului raional Dondușeni și al meu personal, Vă adresez sincere felicitări și urări de bine. Fie ca în spatele unei familii unde persistă afecțiunea, înțelegerea, încrederea, respectul și iubirea reciprocă să se regăsească fericirea copiilor și nepoților pe care-i creșteți, și educați. Vă doresc să aveți parte de sănătate, pace în suflet, bunăstare și să realizați cât mai multe lucruri bune și frumoase pentru binele celor apropiați.
Cu respect,
Valentin CEBOTARI, Președintele raionului Dondușeni
Tweet