28 de ani de la retragerea trupelor armate ale fostei Uniuni Sovietice din Afganistan.

15 februarie 2017

15 februarie -zi pigmentată  de amintiri în culori cenuşii ale pierderii, durerii şi culoare roşie a rănilor sîngerate, anul acesta s-au împlinit 28 de ani de la retragerea trupelor armate ale fostei Uniuni Sovietice din Afganistan.Războiul a durat 9 ani, 1 lună şi 18 zile.Pe parcursul a 9 ani de luptă în Afganistan au fost ucişi şi mutilaţi mai mult de 2,5 milioane de oameni.Deja 28  de ani la rând, veteranii şi familiile celor rămaşi  pe cîmpul de luptă al acelui război se întâlnesc pentru a comemora combatanţii căzuţi, cu această ocazie, la 12 februarie  a avut loc un miting, organizat de Consiliul raional Donduşeni în memoria celor căzuţi în războiul din Afganistan. Cu luări de cuvînt, mulţumiri şi compătimire în faţa combatanţilor au venit Ion Ţurcan-preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război din Afganistan, Valeriu Casapu-vicepreşedintele raionului, Ivan Belciug- primarul or. Donduşeni şi alţii. A urmat minutul de reculegere, focuri de armă, masă de pomenire spre comemorarea celor căzuţi în lupte.