Ziua Europei, marcată de comuniunea şcolară din raion

10 mai 2017

 

Ziua Europei, marcată de comuniunea şcolară din raion

La data de 9 mai 2017, Palatul de Cultură Donduşeni a găzduit concursul tinerilor voluntari cu genericul „Schimbarea vine de la noi!”, dedicat Zilei Europei, la care au participat 17 echipe de elevi din instituţiile de învăţământ ale raionului.

Concursul a fost organizat sub egida Consiliului Raional Donduşeni, în comun cu ONG-urile „Toamna vîrstei” şi „SPERANŢA DONDUŞENI”, Centrul Prietenos Tinerilor, structurile teritoriale, instituţiile de învăţământ din raion, Organizaţia Teritorială Donduşeni a Partidului Democrat.

Obiectivele concursului au fost: educarea tinerilor în spiritul civic pentru participare şi afirmare la nivel de comunitate, formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă, capabilă de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe, dar şi independenţă de opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru dialog intercultural în contextul valorilor naţionale şi europene.

La sărbătoare, ca oaspete de onoare, a fost vicepreşedintele raionului Donduşeni, dl Valeriu Casapu, care în discursul său a încurajat tînăra generaţie să-şi afirme talentul şi capacităţile şi să conştientizeze importanţa integrării RM cu UE, să fie solidari cu sloganul „Unitate prin diversitate”, să fie promotorii unui mod de viaţă sănătos, a valorilor general-umane, naţionale şi europene, a schimbărilor în comunitate, a drepturilor omului, a acţiunilor de voluntariat. Cu aplauzele furtunoase care au răsunat în sală, elevii au mulţumit conducerii raionului pentru că le-a susţinut iniţiativa şi că acordă prioritate tinerilor din raion.

Cu mesaj de felicitare deosebit a venit în faţa publicului, şeful Direcţiei Învăţământ Donduşeni, dna Nina Juraveţ, care a îndemnat echipele să se integreze activ în activitate, să-şi demonstreze la maxim potenţialul intelectual şi creativ.

E cazul să menţionăm că concursul a fost asigurat cu cadouri din sursele financiare alocate de către Consiliul Raional Donduşeni.

Echipele au concurat în 4 probe de concurs: salutul, prezentarea echipei, demonstrarea unei acţiuni de voluntariat, proba practică, şi număr artistic.

La pupitrele de jurizare au fost:vicepreşedintele raionului, dl V. Casapu, preşedintele juriului, dna N. Juraveţ, şef OLSDÎ Donduşeni-vicepreşedinte a juriului, şi membrii dl V. Cucer, preşedintele AO „Toamna vîrstei”, dna I. Balta, Centrul de Sănătate Sudarca, dna T. Leonteac, Centrul de Sănătate Ţaul, dna A. Mamaliga, specialist în drepturile copilului Direcţia Asistenţă Socială, T. Heiu, şef adjunct SAP, dna T. Bîcu, asistentă medicală la Spitalul Raional.

Atât timp, cît elevii participanţi au dansat un flashmob dirijat de copiii de la Centrul de Creaţie a Copiilor şi Adolescenţilor Donduşeni, juriul s-a convocat pentru a face totalurile. După ce au trecut în revistă toată activitatea artistică a echipelor, impresiile despre ţinuta scenică, răspunsurile şi realizările participanţilor, au examinat Regulamentul de concurs, membrii juriului a hotărît următorul clasament: locul I (categoria liceu) – LT „Gaudeamus”, locul II – LT „Prometeu” Baraboi, locul III – LT „M.Eminescu” Sudarca, menţiune – LT „Al. Puşkin” şi LT „A. Mateevici”, locul I – gimnaziul Corbu, locul II – gimnaziul „C. Negruzzi” Tîrnova, gimnaziul Scăieni, locul III-gimnaziul Crişcăuţi, gimnaziul Climăuţi, gimnaziul Ţaul, gimnaziul Donduşeni, menţiune – gimnaziul Frasin, gimnaziul „I.Vieru” Cernoleuca, gimnaziul „V.Gangal” Horodişte, gimnaziul Moşana, gimnaziul Rediul Mare.

Sala a fost plină de forfotă, zîmbete şi emoţii, deoarece este un concurs mult aşteptat de copii, acesta fiind la a III-a ediţie.

Participanţii au impresionat publicul prin ţinuta scenică şi vestimentară deosebită, atitudine pozitivă, responsabilitate şi mai ales prin acţiunile de voluntariat realizate la nivel de comunitate (salubrizare, ajutorarea veteranilor, oamenilor în etate, familiilor social-vulnerabile).

Evenimentul a avut menirea de a educa elevii în domeniul protecţiei vieţii în situaţii de risc. La fel, în concurs, elevii şi-au demonstrat capacităţile creative ale personalităţii lor.

În acest context, activitatea a fost organizată în parteneriat cu Secţia Situaţii Excepţionale, Inspectoratul de Poliţie, Spitalul Raional, Secţia Cultură, Direcţia Asistenţă Socială, Centrul de Sănătate Publică, echipele manageriale din instituţiile de învăţământ.

Am moderat activitatea cu dl Serdeşniuc Cristian, profesor de limba şi literatura română în gimnaziul „C.Negruzzi” Tîrnova, laureatul Concursului Naţional dedicat Zilei Europei „Unitate prin diversitate”, la care a obţinut locul II, tabletă, set de carte.

Natalia Cojocaru, coordonator ONG „Speranţa” Donduşeni