SECERIȘ 2018

26 iulie 2018


CE FRMOASĂ-I FAȚA PÂINII!


În raionul Dondușeni secerișul este în toi, toate forțele plugarilor au fost mobilizate la strângerea roadei, pentru că termenele sunt restrânse, timpul este schimbător, chiar dacă e încă plină  vara .

În seceriș sunt utilizate 75 combine de tip modern și deja au fost recoltate 7920 ha de grâu de toamnă, 800 ha de orz de toamnă, 615 ha de orz de primăvară, 1006 ha de mazăre verde , 355 ha de rapiță. Încărcătura unei combine este de 134 ha.

Strânsul rapiței e deja finisat ,iar calculele ne indică 3,2 t la hectar, aceasta constituind  roada medie pe anul curent. Se apropie de final colectarea orzului, a cărei roade conturează în mediu 3,6 t la hectar. Și totuși, cultura principală în agricultura raionului revine grâului. Roada medie la ha variază de la 3,5 t la ha , la 5,3 t la hectar.

Tradițional, cea mai înaltă roadă de grâu  la ha revine agricultorilor SRL – urilor „Climauțeanul”, „AgroBaraboieni”, „Bucuria Saturn”, „AgroPanfil”, care recoltează câte 4,5-5,3 t la ha.

Zilele acestea se va finisa și strângerea mazărei care ocupă un teren de 1006 ha, iar roada medie constituie 2t la ha.

Astfel, culturile cerealiere , grupa I , la Dondușeni , au fost colectate cu pierderi minime.

Dacă va fi timp favorabil, săptămâna curentă va permite depozitarea totală a roadei 2018.

În  dialog cu agenții economici au fost abordate întrebări referitor la cantitatea roadei anuale la ha, la specificul climateric al anului curent, la relațiile de parteneriat de diferit ordin, inclusiv și cu deținătorii de cote , și altele.

Chiriac Alexei, SRL „Climauțeanul”, este mulțămit de felul cum demarează strânsul roadei curente, dumnealui s-a referit la specificul climateric al anului, la lipsa ploilor aproape 2 luni de zile, dar , necătând la aceste impedimente, roada este bună. Dacă pe parcurs n-au fost ploi, spune liderul, apoi la strâns ele persistă, aceasta a afectat calitatea roadei pe alocuri. Deținătorii de cote vor beneficia și anul curent de cereale  , conform contractelor.

 

Ținem să amintim că SRL-ul respectiv deține o suprafață arabilă de 6157,56 ha.

Dabija Sava, SRL „Bucuria Saturn”.

Deține un teren arabil de 573,85 ha, total suprafață grâu – 290 ha,  roada  de grâu alimentar a anului curent  e de 4,7 t la ha. Interlocutorul subliniază și el lipsa umedității necesare în perioada de creștere a plantelor, dar , de asemenea, este satisfăcut de roada curentă, de felul cum a decurs strânsul și că s-a făcut tot posibilul pentru a evita pierderile.

Igor Mocanu, agronom-tehnolog la SRL „AgroBaraboianul”, menționează că anul curent a fost ceva neobișnuit, nu ține minte o astfel de situație să fi întâlnit mai înainte, a fost și  SUA , și în Elveția, dar echivalent climei anului dat n-a mai văzut. La semănat solul a fost uscat, încolțirea s-a produs neuniform, aceasta a și afectat roada , conform tehnologiilor aplicate, se așteptau pe subdiviziune la roada medie de grâu de 6 t la ha, dar au colectat doar 5,3t.

La seceriș , însă, ploile au depășit norma chiar de două ori, aceasta s-a reflectat și asupra calității, astfel glutenul în primele săptămâni de recoltă era  26 %, după ploi a scăzut la 22%, IDC –ul ,în aceeași comparație ,a crescut de  la 78%>86%>89%.Bariera este aproape critică, dar se menține în zona grâului alimentar. Gospodinele  au și copt pâine din prima roadă , iar din colac au gustat mecanizatorii, plugarii.

Actualmente, mecanizatorii SRL-ului acordă servicii de ajutor colegilor, care n-au reușit să ducă la bun sfârșit secerișul.

P.S.

Pentru pâine, pentru pâine, mulțumim frumos!

Nina Juraveț