Raionul Donduşeni va avea propriul paşaport investițional.

11 martie 2019

Documentul, care este acum în proces de elaborare, vine să ofere informația necesară potențialilor investitori străini despre domeniile prioritare de activitate, imobile și terenuri destinate pentru dezvoltarea afacerilor. Aceste tip de paşaport reprezintă o premieră pentru țara noastră.

Documentul, la care lucrează 10 specialiști, urmează să fie finalizat în luna mai. Autorităţile speră că având „actele în regulă” vor stimula mai uşor interesul finanţatorilor faţă de economia raionului.

„Ne va da posibilitatea să sistematizăm toate posibilitățile noastre pentru a atrage noi investitori. La moment avem deja create peste 1200 de locuri de muncă noi, unde activează preponderent doamne, dar calculul făcut de noi ne arată că am avea nevoie de peste 2500 de locuri de muncă”, a menţionat Vadim Lesnic, președintele raionului Dondușeni.

Autoritățile vor să modifice domeniile de instruire de la cele două instituții de specialitate din raion pentru ca oferta de absolvenţi să fie mai bine adaptată cererii de pe piaţa muncii.

„Ne putem permite ca să reprofilăm și să producă anume acele specialități de care astăzi are nevoie raionul. Ne-ar permite să obținem o forță de muncă pregătită calitativă și ar permite ca în perspectivă să avem o consolidare diversificată a economiei”, a precizat Maria Rotaru,  șefa Secției economie CR Dondușeni.

Locuitorii raionului salută intenţia autorităților:

„Eu cred că dacă ar fi locuri de muncă la noi în orășel, s-ar stabili fiecare să trăiască și nu ar părăsi casele, nu ar părăsi copiii, nu ar părăsi familia”.

„O să fie foarte bine, va veni lumea înapoi, tot tineretul o să se întoarcă înapoi la vatra lor, la casa lor”.

„Dacă e vorba de niște locuri de muncă… Pentru populația ar da în primul rând posibilitatea de a nu pleca peste hotare, de a avea un loc de muncă, de a fi împreună cu familie, de aș crește copii”.

prezentare lucru Donduseni

                                                                                                                                              PUBLICA.MD