Mesaj de felicitare cu ocazia noului an de studii 2017-2018

30 august 2017

Stimați profesori, părinți, elevi!

Ziua de 1 septembrie, deși nu este marcată cu roșu în calendar, a fost dintotdeauna o mare sărbătoare națională, care ne unește pe toți, indiferent de vîrstă, profesie, statut social, convingeri politice sau etnie, sub flamura acelorași valori nepieritoare. Prima zi de toamnă a fost și va rămîne mereu o sărbătoare a sufletelor harnice, care trudesc necontenit la înălțarea cetății invincibile a spiritului de neam, o sărbătoare a cugetului avîntat spre orizonturile nemărginite ale gîndirii umane. Cu atît mai mult, anul nou de studii va fi marcat de un eveniment istoric deosebit și anume împlinirea unui secol de la plăsmuirea poemului ,,Limba noastră,, de Alexei Mateevici.

Problemele statului și ale societății se reflectă în activitatea școlii ca într-o oglindă. Nu ne vor ocoli nici în noul an de studii. Importanat este să nu disperăm, să ne unim eforturile și să mergem înainte pe calea aleasă, spre obiectivele trasate. Căci doar împreună vom reuși să realizăm ceea ce ne propunem, și anume: să asigurăm acces, relevanță și calitate în educație ca garanție a progresului și a integrării firești în comunitatea internațională.

Stimați profesori, la acest început de septembrie vă doresc să nu vă pierdeți curajul, să rămîneți fideli profesiei, să nu înșelați așteptările copiilor care pășesc pragul școlii pentru a învăța carte, dar și pentru a însuși arta de a fi oameni de omenie, receptivi la problemele celor de alături, săritori la nevoie, harnici și încrezători în ziua de mîine.

Dragi elevi, indiferent că sunteți ,,bobocei,, din clasa I sau absolvenții de liceu, să știți că voi constituiți rațiunea de a fi a oricării instituții de învățămînt. Pentru voi intră în fiecare dimineață în sălile de clasă pedagigii, pentru voi se derulează toate activitățile școlare și extrașcolare, pentru voi sunt grijile și strădaniile părinților… Însă nici chiar cel mai elementar efort conjugat al pedagogilor și părinților nu se va solda cu succes fără implicarea directă a voastră, fără interesul fiecăruia dintre voi pentru disciplinile de studii. Iată de ce vă îndemn să vă înfrățiți cu cartea. Nu numai pe durata anilor de școală, dar pentru tot restul vieții. Numai așa veți putea realiza lucrurile frumoase la care, sînt sigur, visați de pa acum.

Cu respect,

Președintele raionului Dondușeni

Victor CHIRIAC