Mesaj de felicitare al președintelui raionului cu prilejul Zilei Armatei Naționale

4 septembrie 2019

Ziua de 3 septembrie este Ziua Armatei Naționale– sărbătoare specială pentru poporul nostru, fiindcă armata este una dintre instituțiile fundamentale ale statului, care contribuie în mod decisiv la credibilitatea și prestigiul țării noastre și care se bucură de încrederea populației.

Cu certitudine putem spune că Armata Naţională, mai întâi de toate, este o şcoală a patriotismului, a dragostei şi respectului cetăţeanului pentru neamul şi ţara sa. Serviciul militar mai este şi un bun prilej pentru dezvoltarea culturii fizice, etice şi morale a tinerii noastre generaţii, fiind și un examen de maturitate. Ziua Armatei Naționale este un bun prilej pentru a aduce un omagiu celor care au slujit și slujesc patria, arătînd devotament dezinteresat Republicii Moldova.

Cu ocazia sărbătorii, doresc tuturor militarilor, angajaților civili, izbândă şi răbdare care să Vă călăuzească permanent, iar în activitatea profesională şi cotidiană să cunoaşteți noi realizări şi ascensiuni!

Cu respect,

Vadim LESNIC

Președintele raionului Dondușeni