File din activitatea taberei de odihnă ”Speranța” s.Plop , turul II

9 august 2017

În turul 2, la tabăra ”Speranța” s. Plop s-au odihnit 200 copii . 60 copii din familii social-vulnerabile au beneficiat de bilete gratis oferite de Consiliul Raional Dondușeni.

Pe parcursul acestei perioade, au fost desfășurate diverse activități în corespundere cu vârsta copiilor/adolescenților.

Activitățile organizate de personalul didactic al taberei s-au axat pe întremarea sănătății, dezvoltarea potențialului artistic și creativ al adolescenților/copiilor.Au fost organizate 2 activități educative în parteneriat cu Spitalul Raional (Centrul Prietenos Tinerilor), care au fost animate de către doamna Celac Adelina, medic –șef Centrul de Sănătate,doamna Victoria Cojocaru, psiholog și o activitate educativă în parteneriat cu Serviciul Salvare, Secția Situații Excepționale, dirijate de locotenentul major, Stanislav Pînzari.

Un meci amical la fotbal între 2 echipe de fete a fost organizat de Cervatiuc Alexei, antrenor la Școala Sportivă Dondușeni și Iurie Bantuș , instructor pe sport tabăra de odihnă ”Speranța”.

Copii s-au bucurat de prezența actorilor de la Teatrul Național ”V.Alecsandri” Bălți.Acesta a fost finanțat din bugetul taberei, acordat de către Consiliul Raional Dondușeni.

În schimbul II, copiii au fost implicați în diverse activități sportive ca :

Robinzonii”, ”Comoara pierdută”, meciuri de fotbal, volei, baschet,organizate de către instructorul pe sport , Iurii Bantuș și educatorii a 7 constelații din tabără.

Din măsurile arstistice s-au realizat ”Clownul vesel”, ”Perechea potrivită”, ”Eu te cânt Moldova mea” , concursul de inteligență și creativitate ”Miss Speranța”etc.

La fel, ca și în schimbul I, funcționarea taberei a fost monitorizată de serviciile abilitate, ANSA, Centrul de Sănătate Publică, Secția Situații Excepționale, Inspectoratul de Poliție.

În tabără activează 15 educatori, care și-au demonstrat măiestria în concursul ”Educatorul taberei 2017”.Ca urmare a concursului Golubeva Maria, a obținut titlul ”Educatorul taberei 2017”, locul II deține Bacalîm Tatiana, locul III, Codău Cătălina.

Schimbul III a început la 08 august și finalizează la 17 august 2017.

Începând cu data de 12 august, tabăra va găzdui o echipă de copii din România , în baza acordului de cooperare stabilit între raionul Dondușeni și județul Sibiu , scopul fiind consolidarea relațiilor de parteneriat în domeniul Educație, realizarea schimbului de experiență la organizarea odihnei de vară și întremării sănătății copiilor, organizarea activităților în comun.

Natalia Cojocaru, director tabăra de odihnă ”Speranța”