Copiii din Dondușeni în vizită la Președenție

30 decembrie 2019

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, de către Președintele Republicii Moldova au fost felicitați 400 de copii plasați în Servicii sociale din toate raioanele țării, inclusiv din Găgăuzia și regiunea transnistreană. Din raionul Dondușeni au mers la Președenție 12 copii din plasament.

Copii au efectuat o scurtă excursie prin sediul instituției prezidențiale, s-au familiarizat cu activitatea acesteia și au asistat la un spectacol extraordinar prezentat de Orchestra Prezidențială și micuții din ansamblul „Picături Muzicale”.

Din partea Fundației de Binefacere „Din Suflet”, le-au fost oferite cadouri cu prilejul Anului Nou. De asemenea, copiii au fost serviți cu fructe, dulciuri și biscuiți.