Conferință pedagogică ,,Pedagogul – agent al schimbării,,

29 august 2019

În data de 22 august 2019, Direcția Educația, Cultură și Turism Dondușeni a organizat conferința pedagogică raională cu genericul „Pedagogul-agent al schimbării”, ce a întrunit circa 400 de participanți. În cadrul acesteia au fost trecute în revistă realizările pentru anul 2018-2019 și au fost trasate direcțiile prioritare pentru anul 2019-2020. A fost primit în rândul comunității pedagogice din raion un tânăr specialist – Boico Mariana, educatoare în IET „Prichindel”, s.Arionești. De asemenea, au fost menționați profesorii ce au muncit aproape o jumătate de secol pe tărâmul pedagogic din raion: Bujor Anastasia (prof.de fizică, gimn. „Perspectiva”, Arionești), Criminschi Nina (prof.de matematică, gimn.”Perspectiva”, Arionești), Stratu Vera(prof.de matematică, gimn. Scăieni), Bezba Eudochia (prof.de istorie, gimn.Pocrovca), Cervatiuc Mihail (prof.-antrenor, Școala Sportivă or.Dondușeni). Conferința a avut un caracter activ-participativ, cu implicarea directă a participanților ce și-au expus opiniile personale în ceea ce privește vectorul schimbării.

Din partea  Consiliului raional la evenimentul dat au participat dl.Vadim Lesnic, președintele raionului și dl.Valeriu Casapu, vicepreședintele raionului.