Candidat înaintat.

4 septembrie 2018

La Dondușeni a avut loc, ieri, 4 septembrie ședința deschisă a activului raionului al OT PDM, la care a fost prezentat candidatul PDM la funcția de deputat în Parlamentul RM. Este vorba de dl.Vadim LESNIC, actualul președinte al raionului.

Ședința a avut loc în sala festivă a Casei Raionale de Cultură din Dondușeni la care oaspete de onoare a fost Secretarul General al PDM Constantin Botnari.

Candidatul din partea PDM pe sectorul Dondușeni-Ocnița, dl.Vadim LESNIC,  urmează să-și elaboreze platforma electorală pentru a o prezenta în fața electoratului.

În cadrul ședinței și-au exprimat părerile Constantin Botnari, Secretarul General al PDM; Aureliu Guțanu, vicepreședintele OT PDM, primar de Plop; Andronii Mitrică, vicepreședintele OT  PDM, primar de Țaul; Valeriu Casapu, vicepreședintele raionului; Alexei Chiriac, directorul SRL ,,Agroclimăuțanul,, întru susținerea candidatului .

Cetățenii mizeză pe cumsecădenia candidaturii puse în discuție spre susținerea în continuare a proiectelor, cerințelor înaintate din numele raionului Dondușeni și Ocnița.

Președintele raionului, dl.Vadim LESNIC înaintat ca candidat pe lista PDM a adus sincere mulțumiri și a exprimat încrederea în echipa susținătoare din Dondușeni pentru a învinge și a asigura durabilitatea dezvoltării raionului în plan socio-economic, cultural ș.a.