Activități privind prevenirea delincvenţei juvenile desfășurate de polițiștii din Dondușeni

11 februarie 2021

Prevenirea conduitelor deviante în rândul minorilor și tinerilor cât şi prevenirea victimizării acestora, formarea unei generaţii care să respingă activităţile ilicite şi anturajele delincvente constituie priorităţi ale Inspectoratului de Poliție Dondușeni.

Astăzi, polițiștii de comun cu cadrele didactice din cadrul instituțiilor de învățământ din raionul Dondușeni s-au întâlnit cu elevii, pentru a dialoga cu aceștia despre delicvența juvenilă şi prevenirea comportamentului delincvent în mediul copiilor.

În cadrul întâlnirii, copiii au fost informaţi despre situaţia actuală a delicvenţei juvenile, cauzele şi condiţiile care generează implicarea minorilor/tinerilor în acţiuni infracţionale, precum şi activităţile de prevenire și combatere a comportamentelor antisociale pe care Poliţia le desfășoară în parteneriat cu membrii comunităţii.

Întâlnirea a fost una interactivă în care polițiștii s-au axat pe exemple concrete din activitatea zilnică, identificarea de soluții și propuneri pentru reintegrarea minorilor în societate.