A fost semnat acordul cu privire la Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC”
10 februarie 2021
Primăria comunei Sudarca a semnat acordul de cooperare cu Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC”, finanțat din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Fundația Centrul Moldo-Elvețian pentru Cooperare SKAT.
Scopul proiectului este de a contrubui la dezvoltarea comunităților din Republica Moldova prin îmbunătățirea serviciilor publice de gospodărie comunală cu participarea activă a cetățenilor.
În acest context, se propune implementarea proiectului în satele Sudarca și Braicău în domeniul îmbunătățirii serviciului de gestionare a deșeurilor solide.